Poți să spui NU pornografiei

O plăcere mai mare decât pofta

 Nu orice dorință sexuală este poftă. Dumnezeu a făcut dorința sexuală. Ea își are rostul ei și poate, de fapt, să devină un act de închinare în templul căsătoriei. Dar pofta este o dorință sexuală care a apucat pe căi greșite. Iată definiția mea:

 Pofta este o dorință sexuală care dezonorează obiectul său și Îl desconsideră pe Dumnezeu. Desconsideră promisiunile și avertizările cu privire la a avea, sau a primi frumusețile lui Cristos.

 Femeia sau bărbatul pe care o poftești sau îl poftești în capul tău, sau pe ecran, sau pe stradă, este dezonorată sau dezonorat – nu sunt tratați ca persoanele sacre, prețioase, eterne făcute după chipul lui Dumnezeu, al căror destin etern este întotdeauna suprem, și a căror sfințenie ori o dorim cu înfocare, ori o ignorăm. Iar singurul mod în care această dezonoare poate fi atât de aventuros realizată este prin desconsiderarea lui Dumnezeu, în timp ce suntem sub controlul poftei noastre – desconsiderând promisiunile și avertizările cu privire la a avea sau a primi frumusețile lui Cristos. Deci pofta este o dorință sexuală care dezonorează obiectul său și Îl desconsideră pe Dumnezeu. Meditați cu mine câteva minute asupra rolului natural și spiritual al autocontrolului, în relație cu pofta…

 Credința în Cristos învinge „adicția”

 Adicția este un termen relativ. Aș paria pe viața mea pe presupunerea că nimeni din această încăpere nu este dependent în mod absolut de pornografie, sau de oricare alt păcat sexual. Ceea ce vreau să spun este: Dacă mizele sunt suficient de ridicate și destul de sigure, vei avea tot autocontrolul de care ai nevoie pentru a rezista oricărei tentanții sexuale.

 De exemplu, dacă deseară te simți totalmente sub controlul dorinței sexuale – mai aprinsă, mai puternică decât ai simțit vreodată în viața ta – și crezi că nu poți rezista tentației să te uiți la vreo nuditate online, și dintr-odată un membru ISIS cu glugă neagră îi târăște pe cel mai bun prieten al tău sau pe soția ta în cameră, cu un cuțit la gât, și spune: „Dacă te uiți la acel site, îi voi tăia gâtul”, vei avea autocontrolul pe care credeai că nu îl ai. Nu vei da clic.

 Sau dacă un bărbat intră într-o cameră și spune: „Dacă nu te uiți la acea nuditate, îți voi da un milion de dolar cash deseară”, dintr-odată vei avea autocontrolul pe care credeai că nu îl ai.

 Adicția este un termen relativ. Este un fapt că 99% dintre cei care cedează poftei în pornografie, sau curvie, sau adulter, nu sunt controlați în mod decisiv de dorința sexuală. Ei sunt controlați în mod decisiv de ceea ce cred – ce cred ei că se va întâmpla dacă dau sau nu curs poftei lor.

 Duhul lui Dumnezeu ne controlează

 Problema decisivă este dacă ei cred că miza este suficient de ridicată și destul de sigură. Dacă suntem siguri că un prieten va muri de o moarte înfiorătoare, vom avea autocontrol. Dacă suntem siguri că vom primi 1000000 $, vom avea autocontrol.

 Acum nu există nimic distinctiv creștin în acea analiză a motivației. Este doar modul în care sunt determinați genetic oamenii. Autocontrolul a fost o virtute stoică înainte de a fi creștină, și nu este nimic distinctiv creștin cu privire la ea.

 Și totuși Pavel enumeră autocontrolul (engkrateia) ca roadă a Duhului (Galateni 5:23). Deci, pentru cei care cred Evanghelia lui Cristos și sunt îndreptățiți numai prin credință (Romani 3:28), Duhul Sfânt devine cauza decisivă a „autocontrolului”. Asta înțeleg eu că înseamnă „roada” din Galateni 5. Duhul produce autocontrolul în credincios. Acțiunea sinelui este vitală și esențială, dar nu decisivă. Duhul este decisiv.

 Duceți la bun sfârșit mântuirea voastră, pentru că Dumnezeu este la lucru în voi, spune Pavel în Filipeni 2:12-13. Aceasta înseamnă „Controlați-vă poftele, fiindcă Duhul le controlează prin voi.” Exercită autocontrolul, fiindcă Duhul îl lucrează în tine. Sângele lui Cristos, sângele noului legământ, ne asigură lucrarea Duhului Sfânt. Iar când lucrează El, noi acționăm. Lucrarea Lui apare în modul în care acționăm. El creează miracolul autocontrolului, iar noi acționăm conform miracolului autocontrolului.

 Dar Duhul Sfânt nu produce același autocontrol pe care îl aveau stoicii. Stoicii nu depindeau de Cristos, nici nu trăiau pentru Cristos. Dar Duhul Sfânt este în credincios datorită morții lui Cristos și pentru gloria lui Cristos (Ioan 14:16). Sângele lui Cristos a fost prețul Lui. Iar frumusețea lui Cristos este misiunea Lui.

 Frumusețea lui Cristos este mai bună

 Prin urmare, modul în care Duhul produce autocontrolul în credincios este prin revelarea frumuseților lui Cristos sufletelor noastre, ca de o frumusețe supremă și satisfăcătoare în mod suprem. El îndepărtează duritatea inimii și orbirea sufletelor noastre, ca să vedem și să savurăm frumusețile lui Cristos pentru ceea ce sunt ele cu adevărat.

 Iar ceea ce ne arată El prin Cuvântul lui Cristos este că frumusețile pe deplin satisfăcătoare ale lui Cristos pot fi pierdute pentru totdeauna, dacă în robia poftei dovedim că suntem ipocriți și într-adevăr iubim sexul mai mult decât Îl iubim pe Cristos. Și El ne arată că vine ziua, când ne vom bucura de Cristos cu o plinătate a bucuriei care depășește orice posibilă plăcere a poftei.

 Ceea ce ne aduce înapoi la membrul ISIS, gata să taie gâtul celui mai bun prieten al nostru, și la bărbatul cu un milion de dolari. Duhul Sfânt ne arată că mizele sunt mult mai ridicate decât în oricare dintre acele situații, când ne confruntăm cu tentațiile poftei. Frumusețile lui Cristos pe care le revelează Duhul Sfânt pot fi pierdute pentru totdeauna, sau pot să-ți satisfacă sufletul pentru eternitate.

 El ne deschide urechile ca să-L auzim pe Isus spunând: „Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă” (Matei 5:29) – atacul final și ultim al ISIS. Și ne deschide urechile să-L auzim pe Isus zicând: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Matei 5:8) – o răsplată infinit superioară doar unui milion de dolari.

 Autocontrolul este roada Duhului Sfânt. El creează miracolul. Noi acționăm conform miracolului. El îl creează, deschizându-ne ochii la frumusețile lui Cristos – că ele pot fi pierdute pentru totdeauna în robia poftei, sau că ne putem bucura de ele pentru totdeauna, în puritatea inimii.

 Îi cer Tatălui să ne deschizi ochii, prin Duhul Tău, prin Cuvântul Tău, la faptul că tăierea gâtului soțiilor noastre nu este cea mai mare amenințare pentru sufletele noastre. Sau mai rău, un milion de dolari este gunoi, în comparație cu Cristos. Și la faptul că ne putem bucura de El acum, într-o inimă curată și pe deplin, pentru totdeauna. Deschide-ne ochii în acord cu ceea ce este corect. În Numele lui Isus!

– de John Piper

Lust from Desiring God on Vimeo.

Dacă ai găsit o eroare, selectează textul greșit si apasă Shift + Enter sau Clik aici pentru a ne anunța.

One Response

  1. Victor 11/08/2015

Leave a Reply